Știri IT

Economica.net

Economica.net
Business la minut

CEC Bank va asigura, printr-un program social, 25.000 de mese pentru persoanele vulnerabile

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul funcţionează prin angajamentul companiilor care aleg să se implice şi să asigure, pentru o perioadă determinată, costurile operaţionale ale unei cantine sociale, astfel încât beneficiarii acesteia să nu resimtă nicio întrerupere în accesul la hrană.

„Oamenii care vin la cantina Ominis au nevoie ca mâncarea să fie acolo în fiecare zi. Când o companie alege să susţină asta timp de trei luni, face ceva concret şi util pentru aceşti oameni. CEC Bank a înţeles logica asta şi suntem bucuroşi că sunt alături de noi”, a declarat chef Adrian Hădean, citat în comunicat. Social Food asigură zilnic o mie de porţii de mâncare caldă pentru persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate socială, în colaborare cu cantinele sociale din program. Mâncarea caldă oferită este, pentru cei mai mulţi dintre beneficiari, singura masă consistentă a zilei, se subliniază în comunicat. „CEC Bank este o bancă construită de oameni şi asta înseamnă, pentru noi, şi alături de cei care au nevoie de sprijin concret. Programul ‘Adoptă o Cantină’ ne-a convins tocmai prin claritatea lui: ştii exact ce faci, ştii pentru cine o faci şi poţi vedea, la finalul zilei, că s-a întâmplat ceva real. Ne bucurăm că putem să contribuim la asta”, a explicat Cătălina Roman, director Identitate şi Comunicare CEC Bank. În luna iulie, echipa băncii va fi prezentă şi prin voluntariat direct în cantina Ominis. Voluntarii vor pregăti mâncarea şi vor servi beneficiarii alături de echipa Social Food. BSFDA este o organizaţie umanitară fondată în 2015 de chef Adrian Hădean, iniţial sub denumirea „Asociaţia Adi Hădean”. Misiunea sa este de a oferi sprijin persoanelor lipsite de resurse financiare şi de a combate insecuritatea alimentară. Din 2020, organizaţia şi-a extins activitatea pentru a furniza zilnic mese calde celor aflaţi în nevoie.
Posted on 18 May 2026 @ 9:40 am

Arena IT

Arena IT | RSS
Stiri IT | Blog hardware, software, evenimente IT

Cum puteți obține cele mai bune oferte la reînnoire pentru abonamentele de telefonie mobilă

Dacă ați încercat până acum să obțineți oferte de reînnoire la abonamentele de telefonie mobilă, la call center sau prin site-ul operatorului, probabil ați observat că prețurile sau beneficiile sunt mai slabe decât cele oferite clienților noi la portare. Operatorii nu țin cont de vechimea în rețea, de valoarea abonamentelor sau de plata la zi […] Articolul Cum puteți obține cele mai bune oferte la reînnoire pentru abonamentele de telefonie mobilă apare prima dată în Arena IT.
Posted on 6 February 2026 @ 3:06 pm

Infoportal

RSS feed currently not available


Please try again later