Rezultate 1 - 10 of 17
Știri IT
Economica.net
Economica.netBusiness la minut
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Cifra de afaceri brută pe segmentul de distribuție al carburanților din grupul Rompetrol a fost de 924 milioane de dolari, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor anunțate de companie. Creșterea este evident detereminată mai ales de creșterile de preț ale carburanților din debutul acestui an, mai ales din ultima lună a primului trimestru, urmare a războiului din Iran. Profitul net a crescut mult mai mult, de 2,6 ori, de la 4,4 milioane de dolari în primele trei luni din 2025 la 11,7 milioane de dolari în primul trimestru al acestui an. Din punct de vedere operațional, compania a vândut ceva mai puțini carburanți pe segmentul de retail (255.000 de tone față de 259.000 de tone), dar au crescut vânzările angro, către clienți mari și/sau flote: 177.000 de tone acum față de 149.000 de tone în primele trei luni din anul 2025. În trimestrul I din 2026, segmentul de distribuție a înregistrat vânzări totale de 485.000 de tone de carburanți (motorine, benzine și GPL), o ușoară creștere față de trimestrul I din 2025, arată compania în comunicatul de presă cu rezultatele la trei luni. “Nivelul crescut de vânzări, în ciuda volumelor mai mici de carburanți produși de Petromidia, ca urmare a opririi planificate din martie, a fost susținut de vânzările en gros, care au crescut cu 19%, confirmând strategia de consolidare pe piață prin participarea și câștigarea licitațiilor cu clienți semnificativi, care generează un nivel ridicat de consum”, se mai arată în comunicat. În primul trimestru din 2026, cotațiile internaționale pentru produse petroliere au crescut cu 8% (benzină) și cu 24% (motorină). Cotațiile pentru benzină au crescut moderat, cu o fază de consolidare în februarie 2026, urmată de creșteri limitate în martie 2026. În schimb, cotațiile pentru motorină, dar și pentru combustibil de aviație, s-au consolidat progresiv pe tot parcursul trimestrului, pe fondul cererii în creștere din lunile de iarnă și al perturbărilor din piață survenite în martie. La finalul lui martie 2026, rețeaua de distribuție operată de Rompetrol Downstream cuprindea 1.214 puncte de comercializare, incluzând stațiile proprii, stațiile partener și stațiile mobile: expres, baze interne de 5, 9 și 20 de metri cubi. Citește și:
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, a trecut pe profit în primul trimestru al anului 2026
Posted on 30 May 2026 @ 6:42 pm
Arena IT
Arena IT | RSSStiri IT | Blog hardware, software, evenimente IT
Mister dincolo de Neptun: posibilă structură veche descoperită la 43 AU
Astronomii au identificat un obiect neobișnuit dincolo de orbita lui Neptun, la aproximativ 43 unități astronomice de Soare, care ar putea fi o structură veche și nedisturbată din perioada formării Sistemului Solar. Descoperirea a fost realizată prin observații combinate ale telescopului Subaru și date din proiectul Outer Solar System Origins Survey. Obiectul pare să fie […] Articolul Mister dincolo de Neptun: posibilă structură veche descoperită la 43 AU apare prima dată în Arena IT.
Posted on 7 February 2026 @ 8:40 am
Infoportal
RSS feed currently not available
Please try again later


