Știri IT
Economica.net
Economica.netBusiness la minut
Noul ultimatum pentru Iran – Trump a prelungit termenul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Ce condiţii au pus iranienii
Ce condiţii a pus Iran pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz Mehdi Tabatabaei, adjunctul pentru comunicații și informații din cancelaria președintelui Pezeshkian, a răspuns ultimatumului dat de președintele american Donald Trump și a declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă abia după ce Iranul va primi compensații financiare pentru pagubele provocate de război, scrie Hotnews. Tabatabaei l-a acuzat pe liderul Statelor Unite că a declanșat un „război total în regiune”, potrivit CNN. „Strâmtoarea Ormuz se va redeschide doar atunci când, în baza unui nou regim juridic, daunele provocate de războiul impus vor fi compensate integral dintr-o parte din veniturile din taxele de tranzit”, a declarat oficialul iranian, duminică, într-o postare pe platforma X. „Marţi, 8:00 P.M, Ora Estului”, a scris el sec în acel mesaj, fără a mai spune altceva. Dar, într-un interviu acordat puţin mai devreme publicaţiei Wall Street Journal, Trump a ameninţat din nou Iranul cu lovituri devastatoare asupra podurilor şi infrastructurii sale energetice dacă nu redeschide Strâmtoarea Ormuz, scrie Agerpres. „Dacă ei nu fac ceva până marţi seară, nu vor mai avea nicio centrală electrică şi niciun pod în picioare”, a susţinut preşedintele american, în al doilea interviu dat duminică. În primul interviu, la postul Fox News, el a ameninţat încă o dată Iranul că va „vedea poduri şi centrale electrice prăbuşindu-se în toată ţara”, deşi a susţinut că „negocieri se desfăşoară chiar acum” şi că „există şanse bune de a ajunge mâine la un acord” cu Teheranul. Mai devreme duminică, într-un mesaj violent şi jignitor postat tot pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump a scris că „marţi va fi în Iran Ziua Centralelor Electrice şi Ziua Podurilor, toate într-una singură”. „Nimic nu se va compara cu asta !!! Deschideţi Nenorocita de Strâmtoare, ticăloşi nebuni, sau veţi ajunge în Iad – VEŢI VEDEA! Slavă lui Allah”, a adăugat el. După toate aceste mesaje de ameninţare, influentul preşedinte al parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, l-a avertizat pe preşedintele american că întreaga regiune va „arde” ca urmare a acţiunilor sale. „Acţiunile dumneavoastră necugetate duc Statele Unite într-un adevărat infern pentru fiecare familie şi întreaga noastră regiune va arde pentru că insistaţi să urmaţi ordinele lui Netanyahu”, a scris pe reţeaua de socializare X preşedintele parlamentului iranian, menţionându-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu. „Singura soluţie reală constă în respectarea drepturilor poporului iranian şi încetarea acestui joc periculos”, a adăugat Ghalibaf. La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut Statelor Unite să „renunţe la limbajul ultimatumurilor”, pentru a facilita „revenirea la negocieri”, mesaj transmis după o discuţie telefonică avută cu omologul său iranian Abbas Araghchi. După unul dintre ultimatumurile precedente ale lui Trump, Iranul a răspuns că Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru toate navele, cu excepţia celor care au legături cu „inamicii Iranului”, iar dacă preşedintele SUA îşi pune în practică ameninţarea această strâmtoare va fi închisă complet şi Iranul va lovi instalaţiile energetice regionale, interesele economice americane în regiune şi infrastructurile vitale, aceasta din urmă fiind o referire la uzinele de desalinizare a apei marine.
Posted on 5 April 2026 @ 8:44 pm
Arena IT
Arena IT | RSSStiri IT | Blog hardware, software, evenimente IT
Mânerele ușilor de la mașini trebuie să fie MECANIEC și VIZIBILE – China a publicat un nou standard valabil din 2027
Când am văzut prima dată mânerele de uși de la Tesla, nu pot să zic că am fost dat pe spate. Mi-a plăcut ideea de integrare, faptul că sunt ascunse în portieră, dar sistemul de deschidere mi se pare și astăzi unul prost gândit. Mulți producători au preluat conceptul și l-au dus mai departe, iar […] Articolul Mânerele ușilor de la mașini trebuie să fie MECANIEC și VIZIBILE – China a publicat un nou standard valabil din 2027 apare prima dată în Arena IT.
Posted on 6 February 2026 @ 2:05 pm
Infoportal
RSS feed currently not available
Please try again later



