AMD FX-8350

AMD FX-8350, 8 nuclee, 4.0GHz (4.2GHz Max Turbo), 16MB, 125W, AM3+, box
Descriere

CPU Socket:

AM3+

Frecventa procesor (MHz):

4000

Mod de operare (biti):

32 / 64

Cache L2 (KB):

8192

Numar nuclee:

8

Tehnologie de fabricatie (nanometri):

32

Cache L3 (KB):

8192

Putere termica (W):

125

Știri IT

Economica.net

Economica.net
Business la minut

Cuba confirmă discuţii „recente” la Havana cu Statele Unite

„O întâlnire între delegaţiile cubaneză şi americană a avut loc recent aici, în Cuba”, a declarat pentru cotidianul oficial Granma un înalt oficial din cadrul Ministerului de Externe, Alejandro Garcia, confirmând informaţii de presă publicate în Statele Unite. Diplomatul, care a menţionat „un subiect sensibil” ce trebuie gestionat „cu discreţie”, a indicat că reuniunea a avut loc la înalt nivel diplomatic. „Din partea americană, au participat secretari adjuncţi ai Departamentului de Stat, iar din partea cubaneză, întâlnirea a avut loc la nivel de miniştri adjuncţi de externe”, a precizat el. Vineri, publicaţia americană Axios a afirmat că înalţi oficiali americani s-au întâlnit pe 10 aprilie la Havana cu oficiali cubanezi, printre care şi Raul Guillermo Rodriguez Castro, nepotul fostului lider Raul Castro. Axios, citând un oficial al Departamentului de Stat, a relatat că diplomaţii americani au pus pe masă mai multe cereri, inclusiv eliberarea prizonierilor politici. „În cursul reuniunii, niciuna dintre părţi nu a stabilit termene limită şi nici nu a formulat cereri ultimative, aşa cum au indicat anumite publicaţii americane. Toate schimburile de opinii s-au desfăşurat într-o manieră respectuoasă şi profesională”, a declarat Alejandro Garcia. „Ridicarea embargoului energetic împotriva ţării noastre a fost o prioritate absolută pentru delegaţia noastră. Acest act de constrângere economică este o pedeapsă nejustificată aplicată întregii populaţii cubaneze”, a adăugat diplomatul. De asemenea, el a denunţat „şantajul” Washingtonului împotriva ţărilor care doresc să exporte petrol către Cuba. Statele Unite şi Cuba poartă discuţii de câteva săptămâni, într-un context de tensiuni reînnoite între cei doi vecini şi rivali ideologici. Pe lângă embargoul american în vigoare din 1962, Washingtonul a impus restricţii drastice asupra importurilor de petrol ale Cubei începând din ianuarie.
Posted on 20 April 2026 @ 11:25 pm

Arena IT

Arena IT | RSS
Stiri IT | Blog hardware, software, evenimente IT

Mister dincolo de Neptun: posibilă structură veche descoperită la 43 AU

Astronomii au identificat un obiect neobișnuit dincolo de orbita lui Neptun, la aproximativ 43 unități astronomice de Soare, care ar putea fi o structură veche și nedisturbată din perioada formării Sistemului Solar. Descoperirea a fost realizată prin observații combinate ale telescopului Subaru și date din proiectul Outer Solar System Origins Survey. Obiectul pare să fie […] Articolul Mister dincolo de Neptun: posibilă structură veche descoperită la 43 AU apare prima dată în Arena IT.
Posted on 7 February 2026 @ 8:40 am

Infoportal

RSS feed currently not available


Please try again later